Ridică-te, ostașule... Fii tare!
Nu-i lupta isprăvită chiar acum.
El știe că ți-e greu și că te doare...
Și că te-mpung și pietrele din drum.

El știe cât de-amar te arde ura
Ce vine de pe frontul inamic...
De-aceea, tu îmbracă armătura,
Căci fără ea nu poți răbda nimic.

Cu ea tu vei rămâne în picioare,
După ce totul fi-vei biruit... !
Și bucuria cât ți-a fi de mare,
Când vei vedea că lupta s-a sfârșit... ?

Privirea Lui ți-a da o mângâiere,
Să uiți într-o clipită tot ce-a fost...
Să uiți de drumul crucii, de durere,
Să înțelegi că totul are-un rost... !

Când o s-alergi la pieptul Său de Tată
Și-n brațul Său duios când tu vei fi,
Pe fața ta ce-a fost înlăcrimată,
Lumina mângâierii s-a ivi...

Ridică-te, ostașule... Fii tare!
Și nu mai sta rănit și trist în drum...
Căci bucuria-n cer e mult mai mare
Decât războiul ce-i purtat acum... !

Durerea ta nu poate să se pună
Alăturea de slava ce-a veni...
Și vei purta atuncea o cunună,
C-ai fost în lume gat-a suferi... !

Ridică-te, ostașule... Privește
Prin câte încercări ai biruit,
Să-ți amintești că Domnul te iubește,
Că până azi doar El te-a întărit... !

Privește, brav ostaș, înspre cunună,
La albul ei curat, strălucitor,
Ca, după ce sfârșești lupta cea bună,
Pe capul tău să stea triumfător... !

Amin.